Descarca Lumina cea adevarata. Calatoria unui evanghelic spre Ortodoxie - Michael Harper

Am văzut Lumina cea adevărată... Am aflat credinţa cea adevărată.(Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur)

Mulţumiri
Soţia mea şi cu mine îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care 1-am primit de la atât de mulţi oameni în călătoria noastră spre Ortodoxie: celor care ne-au ajutat în pelerinajul nostru spre Ortodoxie, mai ales arhiepiscopului Michael Kaiser, lui Nicholas şi Ninei Chapman; prietenilor noştri din Statele Unite care ne-au încurajat în drumul nostru, în special Episcopului Philip Saliba pentru sprijinul său în perioada de început; Părintelui Yves Dubois şi Comunităţii Ortodoxe Greceşti Sf. Ioan de Kronstadt, Bath; Părintelui Samir Gholam şi credincioşilor Catedralei ortodoxe antiohiene Sf. Gheorghe, Londra; preoţilor şi credincioşilor din Protopopiatul (Vicariatul) Ortodox Antiohian din Marea Britanie care au fost alături de noi în acest pelerinaj, în mod special părintelui Jonathan Hemmings pentru citirea atentă a manuscrisului, pentru sugestiile sale şi îmbunătăţirile aduse.
Mai presus de toţi dorim să mulţumim Prea Fericitului Ignatie al IV-lea, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient, şi episcopului nostru, Prea Sfinţitul Gabriel Saliby, care ne-a urat bun-venit acasă şi a înfiinţat în 1995 Protopopiatul Ortodox Antiohian din Marea Britanie pentru a ne încuraja şi susţine în drumul nostru.
Acestea au fost ultimele cuvinte cunoscute oficial ale Marii Ducese Elisabeta. S-a născut prinţesă în familia regală germană, iar regina Victoria, cu care coresponda frecvent, a fost bunica ei. A murit de foame după ce fusese aruncată într-un puţ de mină părăsit din Siberia, în 18 iulie 1918, probabil la ordinul lui Lenin. Unul dintre biografii ei, E. M. Almedingen, scrie că ultimele ei cuvinte consemnate „trebuie să aparţină istoriei. Într-adevăr El a fost Domnul ei iubit. Nici o altă ideologie n-a însemnat nimic pentru ea; în acele ultime clipe nimic n-a mai contat decât voia lui Dumnezeu care-i oferă omului singura libertate absolută."1
Falsa ideologie a comunismului care a cauzat moartea ei violentă şi bruscă este acum doar o amintire tristă a ceea ce a fost atunci. Credinţa şi dragostea Sfintei Elisabeta continuă să trăiască: în acea zi groaznică din 1918 erau o mică lumânare licărind în mijlocul marelui întuneric; acum aparţin unei flăcări tot mai luminoase întregită de mulţi alţii care au murit pentru credinţa lor, închişi în gulagurile lui Lenin şi Stalin şi în lagărele de concentrare ale lui Hitler.
Marea Ducesă Elisabeta a fost botezată luterană. Când s-a căsătorit cu Marele Duce Serghei, fratele ţarului Alexandru al III-lea, fără a fi supusă nici unei presiuni din partea lui sau a vreunui alt membru al familiei imperiale ruse, ea a hotărât să se convertească la Ortodoxie.
Într-o fază incipientă a călătoriei noastre, soţiei mele şi mie ni s-a dat o icoană a Sfintei Elisabeta. Am pus-o pe perete într-o cameră mică de rugăciune pe care o aveam. Mai târziu am mutat-o într-o altă cameră pe care am transformat-o într-o capelă. Viaţa ei ne-a fost un model permanent în timpul propriului nostru drum spre Ortodoxie. Nici noi, ca şi Sfânta Elisabeta, n-am simţit nici o presiune, nici din partea Bisericii Anglicane pentru a rămâne, şi nici de partea Bisericii Ortodoxe pentru a i ne alătura. A fost o decizie personală şi ni s-a respectat libertatea de alegere. Le suntem recunoscători pentru asta.
Probabil că unii îşi vor pune întrebarea dacă o carte ca aceasta ar fi trebuit scrisă, mai ales că suntem ortodocşi de atât de puţin timp. Îi pot înţelege, dar cred că există o motivaţie bună pentru a o scrie. Omul care s-a născut orb după ce a fost vindecat de Iisus a refuzat să fie atras într-o discuţie teologică2. El nu avea nici o competenţă de a aduce vreo contribuţie în acest domeniu. Tot ceea ce a putut spune a fost: „Un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd". Nimeni nu a putut contrazice această afirmaţie. Şi sunt sigur că era atât de tulburat de dobândirea vederii încât vedea lucruri care altora, care vedeau din totdeauna, le scăpau.
Această carte nu este una teologică. Nu sunt în postura de a scrie o asemenea carte. Este o simplă mărturie: „Am fost orb, dar acum văd". Probabil că în entuziasmul pentru noul meu cămin care este Ortodoxia, pot să văd lucruri care scapă atenţiei celor care sunt ortodocşi dintodeauna.
O definiţie bună a propovăduirii Evangheliei este: „Un cerşetor spune unui alt cerşetor unde să găsească pâine." Noi toţi suntem cerşetori, dependenţi în întregime de mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Pentru soţia mea şi pentru mine o parte din această milă a fost descoperirea Bisericii Ortodoxe. Acum dorim să povestim şi altora călătoria noastră şi ceea ce am descoperit după ce am ajuns acasă.