Filmul prezinta drumul sufletului dupa moarte:
- raiul cu cele 2 cai:libera si cu vami(cele 24 de vami)
- iadul cu chinunile vesnice
CITAT
În Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odată, la apropierea ceasului al nouălea, după ce Sf. Antonie a început să se roage înainte de a mânca, a fost numaidecât răpit de Duhul, si ridicat de îngeri la cer. Dracii văzduhului s-au împotrivit urcusului lui: îngerii, opunându-se, au cerut să le facă cunoscute pricinile împotrivirii lor, căci Sf. Antonie nu avea nici un păcat. Dracii s-au străduit să facă cunoscute păcatele săvârsite de el chiar de la nastere; dar îngerii au închis gurile defăimătorilor, spunându-le că nu trebuie să numere păcatele de la nastere, care fuseseră deja sterse prin harul lui Hristos; ci să spună ei -dacă cunosc vreunul - păcatele pe care le-a săvârsit el după ce a intrat în monahism si si-a închinat viaţa lui Dumnezeu. În osândirile pe care le-au făcut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindcă defăimătorilor le-a lipsit temeiul, cale liberă s-a deschis înaintea lui Antonie. Îndată ce si-a venit în sine, a văzut că se afla în acelasi loc unde stătuse pentru rugăciune. Uitând de mâncare, a petrecut întreaga noapte în lacrimi si suspine, cugetând la mulţimea de vrăjmasi ai omului, la războiul împotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin văzduh, către rai, si la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastră nu este împotriva trupului siasângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Ştiind că puterile văzduhului caută doar un singur lucru, că se apleacă asupra lui cu toată râvna, că se ostenesc si se străduiesc să ne lipsească de o cale liberă către cer, Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi